O proprietate ”bijuterie” poate deveni căminul dumneavoastră. În inima pădurii Snagov, pe un drum privat, este
situată casa în suprafața utilă de 1.500 mp, cu o grădină de 7.500 mp, atent amenajată și îngrijită. Aici,
viața se trăiește în alt ritm, într-o oază de verdeață și liniște. Odată ajunși acasă, lăsați în spate toate
grijile și stresul de peste zi și vă puteți relaxa ca la spa în propriul cămin. Imobilul este structurat pe un
demisol, parter, etaj și mansardă cu 10 dormitoare și băi și cinci balcoane. Suprafețele generoase,
numeroasele facilități, spațiile verzi sau pontonul de pe marginea lacului vă oferă acces la un stil de viață
sănătos, siguranță și intimitate.